E asa de neplacut sa crezi ceva si sa se intampla sa fie exact invers. E asa de neplacut sa iti faci sperante si dintr-o data sa le vezi spulberate. Dar e sezonul incercarilor. E momentul cand am dreptul sa fac ce vreau. Nu vin dintr-o lume noua. Sunt la fel si totusi atat de diferita fata de tine. Imi place sa cred ca stiu ce vreau. Imi plac jocurile si ma ard, lasandu-te pe tine sa faci regulile. Dar e mai fun, sa nu stii ce te asteapta de fapt. E mai magnific sa te lasi surprinsa, cu toate ca de multe ori ma dezamagesti. Te credeam in stare de mai mult, insa se pare ca vrei sa imi arati cat mai mult cu putinta ca nu esti destul de bun sa ma ajungi. Te retragi si ma eviti. Crezi ca ai iesit din scena neobservat, dar doar ti se pare. In realitate, eu stiam de mult ca o sa faci asta. Si sti de ce? Pentru ca iti e teama, rusine, sau chiar sila. Ma plictisesti cateodata. Gen : “te vad, te ascult si casc”. Dar prefer sa te las sa imi povestesti viata ta. E atat de ciudat, si frumos in acelasi timp, sa stau sa te privesc. Sa iti vad sclipirea aia din ochi, cand vorbesti despre pasiunile tale. Ai niste trasaturi frumoase, si iti place sa zambesti. Dar tot nu e deajuns. Nu sunt eu de vina. Nu sunt eu cea care cere prea multe. Iti cer doar ceea ce am nevoie sa aud, sa vad, sa simt. E usor sa ma faci fericita, dar e mult mai usor sa ma faci nefericita. In caz ca nu sti ce inseamna nefericirea pentru mine, o sa iti descriu putin : e ca atunci cand vezi norii gri, peste razele soarelui; e ca atunci cand ramai fara baterie la telefon si astepti un telefon important; e ca atunci cand speri sa ajungi in timp sa prinzi trenul si defapt realizezi ca ai intarziat prea mult si va trebui sa iti cumperi bilet pentru urmatorul tren; e ca atunci cand simti ca te doare sufletul. Dar sti ce inseamna oare chestia asta? Ti-am mai zis, nu sunt de neatins, dar aleg sa ma indepartez si eu, atunci cand vad ca esti prea departe ca sa ma mai ajungi!
