Distractie…dar pana cand?

Articolul asta e doar despre mine. Ma simt dezamagita de tot ce se intampla, cu mine, cu voi, cu restu’. E unul din acele momente cand ai vrea sa inchizi ochii si atunci cand ii deschizi sa fi altfel: mai bun, mai frumos, mai tot ce n-ai fost pana acum. E imposibil stiu, dar am si eu dorinte si vise. Cateodata ador sa visez cu ochii deschisi , ador sa imi creez propria lume, ador sa va am aproape – pe voi prietenii care imi umpleti zilele de bucurie si distractii. Dar mereu ajungi sa gresesti, fie ca o faci constient sau fie ca o faci fara voia ta. Pana nu te dai cu capu de tocul usii, nu te lasi. Abia atunci incepi sa iti pui semne de intrebare, sa incerci sa rememorezi ce ai facut bine si ce nu, incerci sa remediezi intr-un fel sau altul situatia (sau situatiile, dupa caz), incerci sa te schimbi, sau sa schimbi macar ceva la tine. E greu insa sa fii blamat, sa fii cel aratat cu degetul, sa primesti zambete din stanga si din dreapta, de la persoane pe care le considerai “friends”, si sa nu stii ce se ascunde in spatele acelor zambete. Cand afli, ai un soc. Un soc care iti da senzatii de greata, scarba, gol in stomac, palpitatii si multe ganduri. Zici ca misuna ca furnicile in capul tau si nu sti care e urmatorul pas. Te doare sa vezi cum cazi in fata celorlati. Dar parca, te atrage pamantul ca un magnet. Esti din fier si nu simti nimic la inceput. Doar cand fundul tau atinge pamantul parca te spargi in mii si mii de bucatele. Cioburile nu mai aduc noroc in cazul de fata si stai sa te culegi de jos. Dureaza pana lipesti totul la loc. Dar te lupti. Nu gasesti cel mai bun lipici, dar incerci sa pui totul cap la cap si sa renasti. N-o sa mai fii niciodata la fel. Vor ramane sechele, urme. Dar iti pui un vesmant si vei acoperi tot ce ar putea sa te dea de gol.
Am nevoie de voi ca sa fiu din nou ceea ce si eu imi doresc sa fiu . Am nevoie de voi sa va schimbati parerea despre mine. Am nevoie de putina incurajare ca totul o sa fie bine.