’till the end of the time!

Nici nu stiu cum a inceput totul. Incerc sa-mi amintesc si nu reusesc sa-ti zaresc chipul. Stiu doar ca mi-a placut. Erai cel de care aveam nevoie, si fara sa sti te priveam cu atata patos si dorinta. Erai ca aceea raza de soare , dar ma orbeai. Imi luai ganduri, sentimente, amintiri, si nu ma lasai sa ma intorc si sa plec. Te-ai gandit ca poate nu trebuia sa apari in viata mea? Te-ai gandit ca imi poti face rau? Te-ai gandit ca iti pot face rau? Uram sa te stiu atat de aproape de mine. Imi era frica sa iti spun ceva, si schitam un zambet ca sa imi ascund teama. Lucrurile ar fi fost atat de simple daca noi, oamenii, ne-am fi spun lucrurile pe nume si nu ne-am mai teme de esec, rusine, dezamagire, deceptie? E atat de frumos sa nu sti la ce sa te astepti. Parca ai alt patos de a infrunta destinul. E complicat si totusi atat de minunat. Simti? Simti acei numiti”fluturasi” cum se zbat? Daca nu, esti un trist. As vrea sa impartasesc mai multe cu tine, atunci cand esti atat de aproape. Dar cand sa iti rostesc cuvinte, pleci. Te reintorci in lumea ta, pentru ca iti place acolo. Simti o anumita siguranta pe care crezi ca eu nu pot sa ti-o ofer. Te inseli, normal. Dar nu-mi pasa. Sti ca nu ma multumesc cu putin…Sti, dar te prefaci ca nu vrei sa auzi ce iti spun.
Mai am un ultim lucru sa iti spun: mi-e dor. De? Te las sa ghicesti. E momentul ca tu sa iei o decizie. Eu o stiu pe a mea. Ti-o voi spune si tie, dar mai astept.
Stiai ca asteptarea reprezinta 98% din placere?