Ma trezesc de dimineata cu gandul sa repar lucruri, sa aduc un plus de vitalitate vietii mele, un pic de energie pentru toate zilele trecute care m-au epuizat. Incerc sa dorm mai mult, sa imi focalizez fortele pe lucruri productive, care sa imi pun creierul la treaba, nu inima. Incerc sa imi stabilesc noi prioritatii si promit sa ma schimb. O fac pentru ca vad si eu cum obisnuiam sa rezolv lucrurile pana mai ieri. Eram superficiala si indiferenta pentru tot ce trecea pe langa mine. Dar e foarte important sa realizezi ca nu mai esti pe drumul cel bun, pana nu e prea tarziu, pana cand mai poti sa te agati de ceva pentru a renaste. E dificil, dar ce in lumea asta nu e? Pana si sa deschizi ochii dimineata e dificil, pana si sa iti alegi niste haine din dulap e dificil, pana si sa decizi pe ce drum sa o iei sper scoala e dificil. Fiecare lucru are gradul lui de dificultate, mai important e sa ai initiativa, deschidere spre nou, nepasare de ce zice lumea ci de ce zici tu, si incredere ca alegerea facuta, drumul parcurs, sacrificiile implicate, sunt bune. Imi place sa vad in mine, ceva care sa iti fie exemplu pentru tine. Imi place sa ma privesti frumos, atunci cand iti zambesc si sa imi spui cu sinceritate ce si cand gresesc. Mi se intampla sa mint cand nu e nevoie si sa spun adevarul atunci cand doare mai tare. Dar astept si eu acelasi lucru de la ceilalti. Sa stiu ca sunt oameni pentru care sa ma schimb, iti face munca mult mai usoara.
Cu totii traim asteptand cate ceva, dorind, ravanind pentru un anumit lucru. Ne petrecem orele incercand sa ne indeplinim dorintele. Ne complicam viata fara sa o vrem complicata. Ne plangem cand suntem stresati, dar acceptam cu capul plecat lucrurile care ne sunt rezervate de “amicul nostru”, destin.
Ne place sa radem atunci cand suntem fericiti. Ne place sa zambim atunci cand viata ni se intersecteaza cu anumite persoane. Ne place sa facem parte din viata lor, sau sa ii schimbam fara sa vrem recunostiinte. E deajuns sa vezi ca e altfel cu tine, dar diferit cu restul lumii; ca e aproape atunci cand toti se indeparteaza.
Imbratisezi cu dorinta tot ceea ce iti face placere sa simti, sa vezi, sa auzi. Iti doresti sa fii importanta pentru el, sa fii cea pe care o va suna cand seara si linistea se lasa. Atunci cand crezi ca a uitat de tine, atunci cand vrei sa il scoti din suflet, atunci cand vrei sa il lasi in urma.
Si te suna. Si vrea sa vorbeasca cu tine. Si iti da iar viata peste cap. Si o iei de la inceput, incercand sa ramai obisnuita cu un “el” asa. Asta e trucul lui sa te faca sa simti de fiecare data cat iti lipseste si sa te intorci mereu la el cand crede ca s-a ascuns destul. Dar nu stie ca la un moment dat vei creste, si nu vei mai prefera jocuri infantile. Iti vei dori altceva, sau va aparea alta complicatie in viata ta.
Sa te stii manipulata de el, te face sa il urasti. Dar sa te stii in preajma lui, te face sa il cauti si sa iti doresti sa iti mai aline din simtiri. Atunci cand pune un deget pe umarul tau, tremuri de placere si cazi suav in bratele lui. Complotezi cu timpul si il faci sa stea in loc, sa poti memora fiecare sentiment pe care te-a facut sa il simti, fiecare tremur pe care te-a facut sa il savurezi, fiecare privire care ti-a aruncat-o atunci cand te mangaia. Faci toate astea pentru ca stii ca maine, veti redeveni ceea ce ati fost si inainte: simplii prieteni care se mai si saluta din cand in cand.
Ma vad deja implorand pentru un loc in sufletul lui, dar ma vad si facand loc sa iasa din sufletul meu.
Cuprind cu emotie fiecare privire a lui si ma gandesc la momentul cand ma astepta cu drag sa vin. Astepta sa vada ce simte alaturi de mine. Ii place sa guste din fiecare, sa probeze, sa analizeze. E atent la detalii si parca nu stie ce vrea, dar viata lui zici ca e o rutina. Le indragosteste si pleaca. Nu stie ca si el e urmarit, dar ii place. Il vaneaza fiecare femeie care s-a indragostit. Asta, pana ce, cu fiecare zi ce trece, le trece dragostea; zboara fluturasii si toate isi revin. El insa merge mai departe si nu se uita inapoi decat daca ramane fara “drog”.
Il zaresc din nou pe strada, dar e prea departe ca sa il salut. Imi pastrez amintirile cu el si incerc sa le stapanesc pana ajung acasa. Imi provoaca acel sentiment de dor nebun si il sun.
Bineinteles, imi va raspunde si imi va zice la fel cum ii voi spune si eu : Buna, prietene!
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
E asa de neplacut sa crezi ceva si sa se intampla sa fie exact invers. E asa de neplacut sa iti faci sperante si dintr-o data sa le vezi spulberate. Dar e sezonul incercarilor. E momentul cand am dreptul sa fac ce vreau. Nu vin dintr-o lume noua. Sunt la fel si totusi atat de diferita fata de tine. Imi place sa cred ca stiu ce vreau. Imi plac jocurile si ma ard, lasandu-te pe tine sa faci regulile. Dar e mai fun, sa nu stii ce te asteapta de fapt. E mai magnific sa te lasi surprinsa, cu toate ca de multe ori ma dezamagesti. Te credeam in stare de mai mult, insa se pare ca vrei sa imi arati cat mai mult cu putinta ca nu esti destul de bun sa ma ajungi. Te retragi si ma eviti. Crezi ca ai iesit din scena neobservat, dar doar ti se pare. In realitate, eu stiam de mult ca o sa faci asta. Si sti de ce? Pentru ca iti e teama, rusine, sau chiar sila. Ma plictisesti cateodata. Gen : “te vad, te ascult si casc”. Dar prefer sa te las sa imi povestesti viata ta. E atat de ciudat, si frumos in acelasi timp, sa stau sa te privesc. Sa iti vad sclipirea aia din ochi, cand vorbesti despre pasiunile tale. Ai niste trasaturi frumoase, si iti place sa zambesti. Dar tot nu e deajuns. Nu sunt eu de vina. Nu sunt eu cea care cere prea multe. Iti cer doar ceea ce am nevoie sa aud, sa vad, sa simt. E usor sa ma faci fericita, dar e mult mai usor sa ma faci nefericita. In caz ca nu sti ce inseamna nefericirea pentru mine, o sa iti descriu putin : e ca atunci cand vezi norii gri, peste razele soarelui; e ca atunci cand ramai fara baterie la telefon si astepti un telefon important; e ca atunci cand speri sa ajungi in timp sa prinzi trenul si defapt realizezi ca ai intarziat prea mult si va trebui sa iti cumperi bilet pentru urmatorul tren; e ca atunci cand simti ca te doare sufletul. Dar sti ce inseamna oare chestia asta? Ti-am mai zis, nu sunt de neatins, dar aleg sa ma indepartez si eu, atunci cand vad ca esti prea departe ca sa ma mai ajungi!
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
Articolul asta e doar despre mine. Ma simt dezamagita de tot ce se intampla, cu mine, cu voi, cu restu’. E unul din acele momente cand ai vrea sa inchizi ochii si atunci cand ii deschizi sa fi altfel: mai bun, mai frumos, mai tot ce n-ai fost pana acum. E imposibil stiu, dar am si eu dorinte si vise. Cateodata ador sa visez cu ochii deschisi , ador sa imi creez propria lume, ador sa va am aproape – pe voi prietenii care imi umpleti zilele de bucurie si distractii. Dar mereu ajungi sa gresesti, fie ca o faci constient sau fie ca o faci fara voia ta. Pana nu te dai cu capu de tocul usii, nu te lasi. Abia atunci incepi sa iti pui semne de intrebare, sa incerci sa rememorezi ce ai facut bine si ce nu, incerci sa remediezi intr-un fel sau altul situatia (sau situatiile, dupa caz), incerci sa te schimbi, sau sa schimbi macar ceva la tine. E greu insa sa fii blamat, sa fii cel aratat cu degetul, sa primesti zambete din stanga si din dreapta, de la persoane pe care le considerai “friends”, si sa nu stii ce se ascunde in spatele acelor zambete. Cand afli, ai un soc. Un soc care iti da senzatii de greata, scarba, gol in stomac, palpitatii si multe ganduri. Zici ca misuna ca furnicile in capul tau si nu sti care e urmatorul pas. Te doare sa vezi cum cazi in fata celorlati. Dar parca, te atrage pamantul ca un magnet. Esti din fier si nu simti nimic la inceput. Doar cand fundul tau atinge pamantul parca te spargi in mii si mii de bucatele. Cioburile nu mai aduc noroc in cazul de fata si stai sa te culegi de jos. Dureaza pana lipesti totul la loc. Dar te lupti. Nu gasesti cel mai bun lipici, dar incerci sa pui totul cap la cap si sa renasti. N-o sa mai fii niciodata la fel. Vor ramane sechele, urme. Dar iti pui un vesmant si vei acoperi tot ce ar putea sa te dea de gol.
Am nevoie de voi ca sa fiu din nou ceea ce si eu imi doresc sa fiu . Am nevoie de voi sa va schimbati parerea despre mine. Am nevoie de putina incurajare ca totul o sa fie bine.
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
Nici nu stiu cum a inceput totul. Incerc sa-mi amintesc si nu reusesc sa-ti zaresc chipul. Stiu doar ca mi-a placut. Erai cel de care aveam nevoie, si fara sa sti te priveam cu atata patos si dorinta. Erai ca aceea raza de soare , dar ma orbeai. Imi luai ganduri, sentimente, amintiri, si nu ma lasai sa ma intorc si sa plec. Te-ai gandit ca poate nu trebuia sa apari in viata mea? Te-ai gandit ca imi poti face rau? Te-ai gandit ca iti pot face rau? Uram sa te stiu atat de aproape de mine. Imi era frica sa iti spun ceva, si schitam un zambet ca sa imi ascund teama. Lucrurile ar fi fost atat de simple daca noi, oamenii, ne-am fi spun lucrurile pe nume si nu ne-am mai teme de esec, rusine, dezamagire, deceptie? E atat de frumos sa nu sti la ce sa te astepti. Parca ai alt patos de a infrunta destinul. E complicat si totusi atat de minunat. Simti? Simti acei numiti”fluturasi” cum se zbat? Daca nu, esti un trist. As vrea sa impartasesc mai multe cu tine, atunci cand esti atat de aproape. Dar cand sa iti rostesc cuvinte, pleci. Te reintorci in lumea ta, pentru ca iti place acolo. Simti o anumita siguranta pe care crezi ca eu nu pot sa ti-o ofer. Te inseli, normal. Dar nu-mi pasa. Sti ca nu ma multumesc cu putin…Sti, dar te prefaci ca nu vrei sa auzi ce iti spun.
Mai am un ultim lucru sa iti spun: mi-e dor. De? Te las sa ghicesti. E momentul ca tu sa iei o decizie. Eu o stiu pe a mea. Ti-o voi spune si tie, dar mai astept.
Stiai ca asteptarea reprezinta 98% din placere?
Postat in Fără categorie | Lasă un comentariu »
Mi-e somn acum, si incerc sa uit ceea ce ma doare. E dificil sa stii ca cel de langa tine e defapt foarte departe de tot ce iti doresti tu sa fie. Trebuie sa fie sperante in sufletul tau. Sperante ca maine , cand te vei trezi, vei vedea raza aia de lumina cum iti incalzeste obrazul. Te vei trezi si vei merge somnoroasa la geam. Vei fii uimita sa vezi soarele pe strada ta, dar ii vei zambi si tu , la fel cum iti zambeste si el prin geamul deja murdar de la atata ploaie. Deschizi fereastra sa ii simti mirosul, si o vei lasa asa pana seara, cand apune. Nu te vei satura sa stai si sa privesti doar. Te duci la dulapul cu masti, iar azi ti-o vei pune pe cea frumoasa, cu zambet. O vei purta toata ziua iar ceilalti iti vor spune ca : “Azi esti frumoasa”. Dar tie ti-e teama, de lasarea intunericului. Ti-e teama, ca atunci cand se lasa seara, tu sa nu mai fi frumoasa. O sa trebuiasca sa iti dai jos masca si totul se va rupe ca o vraja. Te increzi insa in ziua ce urmeaza, si te rogi ca maine sa fie la fel ca azi. Pui capul pe perna si adormi fara sa stii ca defapt soarele rasare in fiecare zi, dar nu de fiecare data pe strada ta. 
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
Rad constant de nepasarea ta. Si ma umilesc sa ajung in varful piramidei. De acolo stiu ca am lumea la picioare. Dar tu esti langa mine. Nu esti jos, sa te strig si sa te chem alaturi. Esti in aceeasi pozitie ca si mine. Si poti sa iti alegi ce vrei si pe cine vrei, nu si pe mine. Atunci vei simti ce simt si eu acum. Sau poate iti va fi usor sa faci o alegere. Poate vei fi mai hotarat decat mine. Si poate alegerea facuta se va dovedi a fi cea mai buna. Insa mereu vei trai cu acel semn de intrebare: era EA cea care imi va fi alinat toate doleantele? Era EA cea care stia de ce am nevoie? Era EA tot ce imi puteam dori de la viata? Era EA degeaba acolo, alaturi de mine?
Ma simteam ca si cum puteam sa ating cerul cu varfurile degetelor si te vedeam pe tine langa mine mic, mic de tot. Sunt mai presus de orice chemare, sentiment, gand de-al tau. Tu vroiai sa imi intinzi bratul si sa ma iei langa tine, dar nu reuseam, erai de neatins. Sau poate doar nu vroiam, eram de neatins. Te-am strigat si ai intors capul, dar in fata mea era parca un zid. Puteam sa te vad, dar nu puteam sa inaintez, sa fug spre tine, sa te iau in brate. Stiai ca zidul ala ne desparte, dar nu faceai nimic. Te uitai la mine si parca privirea ta ma orbea. Ma incarcam cu ambitie si putere si te-am strigat din nou. Dar tu te-ai intors si ti-ai continuat drumul. Picam sfasiata de dorinta si ura. Ura ca nu puteam sa te ajung. Tu mergeai in continuare inainte, cu capul plecat si privirea in pamant. Am tacut si ti-am ascultat pasii. Nu erau grabiti, ci foarte lenti. Lenesi de atata incarcatura si nesiguranta. Ai dat sa te intorci la un moment dat, dar ai cazut. Ai cazut in bratele pamantului, nisipului care te ardea. Te-am privit uimita si stiam ca in acel moment trebuie sa ma intorc si sa plec. N-ai stiut ce fac. Ci doar priveai in jos sperand ca va aparea cineva sa te ridice de acolo. Te-ai intors sa ceri ajutor si ai vazut ca esti singur. Ai ramas doar cu acel zid, care te desparte de realitate. Realitatea care sunt eu. Eu care am incercat sa intru in lumea ta si sa iti scot din fire aceea ardoare care ma orbea.
Mi-am continuat drumul si n-am privit o clipa inapoi.
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
Gandesc cu voce tare, si o fac sa ma inteleg pe mine. Trec prin niste stari greu de descris. Stari greu de descifrat. Comunic cu toate sentimentele, si o fac in nestire. Unul imi zice sa tac, altul sa rad iar ultimul sa plang. Astept ziua in care doar voi rade, voi zambi si voi putea sa strig tare, sa urlu ca sunt FERICITA. Cand ma astept mai putin aflu ca poate tu esti cel de care mi-e teama si dor. Prefer insa sa arunc zarurile si sa astept urmatoarea mutare a ta. Mai am o piesa pe tabla si tu ai toti pionii sa te apere. Cand am inceput jocul am ales sa jucam dupa regulile dragostei si a urei. E un pas distanta intre noi si totusi acum e cel mai greu. Daca pana acum am actionat din pura dorinta, acum e momentul sa fiu rationala. Sa aleg cea mai buna solutie pentru a castiga. Pentru a-ti scoate toti pionii si a ramane doar cu regele. E greu, stiu. Dar nu ma las usor de invins. Si daca totusi voi pierde iti voi propune sa incepem un alt joc. Imi vei zambi si imi vei spune DA. Vom da start cronometrului si voi actiona cu rabdare. Imi voi pune in joc toate armele si nu iti voi mai arata slabiciunile mele. Te voi lasa sa crezi ca vei castiga si la sfarsit vei realiza ca JOCUL e in mainile mele si ma voi declara invingatoare. Tu insa nu vei pierde. Ma vei avea pe MINE drept trofeu. Poate te vei bucura ca ai pierdut, dar ai castigat altceva. La mine e diferit. Am pierdut si mi-am spus “mai incerca odata”, n-am castigat nimic. In schimb , atunci cand am castigat al doilea joc, stiam ca voi avea mult de muncit. Batalia pentru mine abia atunci incepea.
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
Sunt zile foarte confuze. Nu le mai inteleg. Parca trec asa, dandu-mi impulsuri ciudate. Mi-e dor de perioada cand stiam ce trebuie sa aleg. Acum alerg prin gandurile mele si nu le gasesc pe cele bune. Acum caut prin dorinte si nu stiu pe care s-o aleg prima. Intre ciocan si nicovala? Da. Amandoua par a fi doua “cauze” pierdute. Sortite esecului, suferintei. Cand ma astept mai putin , atunci se intampla neprevazutul, imprevizibilul. Acel ceva de care ma temeam in subconstient, acel ceva cu care am facut cunostiinta acum, acum cand sunt in situatia sa aleg. Sa aleg ceva de care nu vreau sa regret. Mi-e sila si groaza sa pic din nou in “groapa” aia intunecoasa si umeda. Actionez din intuitie, si nu de fiecare data mi-a reusit. Ascult murmurul ala din neant si ma impinge sa fug de responsabilitati si prejudecati. Dar daca as alege sa stau? Sa stau sa treaca timp. Timpul care se scurge pe langa viata noastra. Sau viata noastra care se scurge pe langa timpul nelimitat. Sunt o “fapta din viitor” sau aleg sa raman “o amintire vaga dar bine infipta in pamant”?
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
Prima oara cand am vazut-o mi-am spus ” Ea este colega mea de banca,cu ea vreau sa fiu prietena !”
Era o fata de inaltime medie ,mereu cu zambetul pe buze. Ce mi-a placut si mai mult la ea era faptul ca avea parul cret,ca niste inele.
Are umerii lati,bratele lungi ,insa proportionate cu restul corpului. Are tenul luminat,ochii caprui si foarte expresivi. Are un nas fin,mic,sprancene arcuite si accentuate,iar buzele ei sunt foarte bine conturate si mereu de culoare roz.
Imi place alura ei de persoana pusa pe glume si mereu vesela,asa cum indica si zambetul ei.
La première fois que je l’ai vu, j’ai dit: “Elle est ma collègue de banque, je veux être sa amie!”
C’était une fille de taille moyenne, un peu grassouillet, mais toujours avec le sourire. Ce que j’ai aimé encore plus, c’est qu’elle avait ses cheveux bouclés, comme des anneaux.
A les épaules larges et de longs bras, mais en proportion avec le corps. Elle a le visage petillant, les yeux noisette et très expressifs. Elle a un nez fin, petit, les sourcils arqués et pointus, et ses lèvres sont bien définis et toujours rose.
Irina a l’allure d’une personne qui aime les blagues et toujours heureusse, comme indiqué par son sourire.
By Laura Cîrlan
(E o premiera acest post, pentru blogul meu, deoarece e un articol in varianta bilingva. Tot ceea ce e scris in romana, poti intelege si din ceea ce e scris in franceza.)
Merci, mon amour! <3
Postat in Despre mine si despre ce simt eu!, Important | Lasă un comentariu »
Toti traim pentru ceva. Un ceva care difera de la persoana la persoana. Un ceva care ne face sa ne dorim sa vedem soarele a doua zi, sa simtim zorii diminetii, sa inspiram aerul proaspat de primavara, sa ne topim de caldura vara, sau sa inghetam de frig iarna. Suntem plini de sperante, de vise, de dorinte sau pasiuni. Toti speram sa curga timpul in favoarea noasta, sa ne indeplineasca dorintele, sau visele sa devina realitate. Se spune ca un om fara speranta, e un om mort.
Speram sa ne jucam, sa avem toate jucariile care ne incanta privirea cand suntem mici, speram sa petrecem clipe frumoase cu parintii nostri, sa ne intelegem cu colegii, sa ne facem cat mai multi prieteni, sa luam note cat mai bune la scoala. Speram sa se indragosteasca de noi cel sau cea de care suntem indragostiti si noi la randul nostru. Speram sa dormim dimineata cu macar 5 min in plus, atunci cand suna alarma la 7. Speram sa luam bacalaureatul si sa intram la facultatea dorita si daca se poate si la buget. Speram sa avem cat mai multe succese pe plan profesional si sa obtinem jobul dorit, speram sa cunoastem persoana cu care sa ne petrecem restul vietii, speram ca si copiii nostrii sa fie fericiti, speram sa ajungem la batranete fara sa ne chinuim, speram sa murim impacati ca am facut macar un lucru bun pe pamantul asta.
Ne dorim sa fim fericti, sa invatam sa respectam si sa fim respectati, sa ne bucuram alaturi de oamenii nostri dragi, sa nu pierdem, ci sa castigam mereu, sa iubim in asa fel incat sa simtim iubirea pana in maduva oaselor si inapoi, sa fim iubiti si apreciati, sa intelegem oamenii din jurul nostru. Ne dorim sa punem capul pe perna atunci cand suntem obositi sau sa ne oprim atunci cand nu mai putem duce. E complicat sa faci o lista de sperante. Ti-ar lua o viata intreaga si poate nici atunci nu ai termina-o. Ai incepe cu lucruri marunte si ai avansa cu lucruri mai profunde. Insa, speranta cea mai mare e sa ajungi sa fii constient de doldora de vise si dorinte pe care o cari cu tine in fiecare secunda, minut, ora sau zi.
Sa ajungi la un punct in care sprantele tale se risipesc, e un lucru pe care nimeni nu vrea sa il cunoasca. Suntem infricosati de faptul ca odata cu risipirea sperantelor, dispar si toate lucrurile care ne fac sa traim aceea senzatie, numita fericire. Si atunci, de ce sa nu avem incredere in noi ca putem sa transforam visele in realitate?
Lupti intrun fel pentru binele tau, pentru acel ceva care iti umple sufletul de bucurie pura.
Postat in Despre mine si despre ce simt eu!, enviroment | Lasă un comentariu »
-Deci, ce zici?
-Sa zic ce?
-Cum adica, ce? Raspunde-mi la intrebare. Haide e simplu.
-Asa ar parea, dar trebuie sa ma gandesc bine. Nu vreau sa imi para rau.
-De ce ti-ar parea rau? Sti doar ca TE IUBESC.
-Stiu?
-Da, normal.
-Te cred, ca si eu Te Iubesc.
-Asta inseamna ca accepti?
-Da accept sa recunosc ca esti cel mai bun lucru din viata mea. <3
Postat in Despre mine si despre ce simt eu!, enviroment | 2 Comentarii »
De 6 ani jumate, de cand m-am mutat in Buzau, imi aduc aminte cu melancolie de sarbatoarea locala a orasului meu natal Baia Mare. Asa cum aici se sarbatoreste in fiecare toamna, Sarbatoarea covrigilor de Buzau, carnatilor de Plescoi si vinului de Pietroasele, acolo in fiecare an, in ultimul weekend din
De cand nu mai am ocazia sa particip la sarbatoare si sa imi fac pofta, ii rog pe bunicii mei, la care imi petrec in fiecare vara cate o luna, sa imi trimita cateva castane ca sa uit de dorul de locul acela atat de special pentru mine.
Anu asta, am reusit sa va si ilustrez despre ce vorbesc, si sa va fac si voua putina pofta
).
Postat in Despre mine si despre ce simt eu!, enviroment | Lasă un comentariu »
Sunt o persoana destul de pozitiva. In ciuda situatiilor si momentelor mai putin frumoase prin care am trecut, imi place mereu sa vad jumatatea plina a paharului. Mereu mi-a placut sa copilaresc si sa incerc sa raman cu picioarele pe pamant si cu capul pe umerii , in acelasi timp. Imi petrec viata, incercand sa fiu cat mai naturala. Asa e felul meu de a fi. Cu siguranta , la mine vei gasi mereu un zambet pe buze si care e niciodata fals. Un zambet care te poate binedispune, te poate face fericit sau din contra te poate intrista.
Da, ii poate intrista pe cei care nu pot sa ofere un astfel de zambet, natural si binefacator celor din jur. Cred ca a zambi , se poate considera si o arta. Toti stim sa radem, dar nu toti putem zambi astfel incat sa bucuram sufletele oamenilor. Invata sa faci lucruri din inima, invata sa te bucuri din lucruri simple, invata sa treci peste greutatile vietii cu gandul ca maine va fii o zi mai buna. Pastreaza doar memorii care te-au facut fericit si dale “delete” celor care te-au ranit. Mai apoi invata sa apreciezi un prieten, sa il respecti si sa ii fii alaturi mereu. Iar intr-un final, nu uita ca viata e un strop, pe langa moartea vesnica. Traieste-ti clipele fiind sigur ca vei triumfa, indiferent unde : fie ca fiind cel bun la spus bancuri sau fie ca fiind un campion mondial la sportul pe care il practici. E usor sa iti faci viata mai frumoasa. Cum?
Intai invata sa zambesti!
Postat in Despre mine si despre ce simt eu!, Important, Prietenii | 1 comentariu »
-Nu stiu, daca nu o deschid voi fi foarte curioasa si nu ii voi da sansa sa imi explice cu cuvintele lui tot ce s-a intamplat, dar daca o deshid si citesc ceva care sa ma faca sa sufar mai mult , ma voi simti vinovata ca i-am mai dat o sansa si i-am urmat jocul.
-Asuma-ti un risc, trebuie.
-Dar mama…. Nu vreau sa ii citesc toate scuzele lui mincinoase!
-Trebuie. Poate ce ti-a zis Mihai e adevarat, si el chiar nu poate sa dea ochii cu tine. Cateodata poate e mai bine sa iti asterni cuvintele pe o hartie. Prin scris se pot zice mult mai multe lucruri , care poate fata in fata nu poti sa le spui, din emotie, respect sau rusine. Incearca sa te pui si in locul lui macar pentru o clipa. Sunt sigura ca el inca te iubeste, si nu cred ca ceea ce a facut, a facut-o constient. E mai bine sa citesti acum scrisoarea decat sa iti para rau mai tarziu. Nu cred ca e doar o coincidenta faptul ca ieri l-a sunat pe prietenul lui sa-ti aduca scrisoarea. Poate e ceva acolo care trebuia sa stii doar acum.
Mai mult de jumatate din inima mea isi dorea sa deshid scrisoarea si sa citesc ceva care sa il scuze de tot in inima si in capul meu, dar exista si cealalta parte care nu putea sa conceapa nimic din ce a facut, implicit nici o scuza care venea din partea lui. I-am promis mamei ca o voi deshide cand voi fi singura si ca o voi citit cat mai repede. Dar nu ma simteam pregatita si ma gandeam ca era mai bine daca el nu imi trimitea nici o scrisoare.
Dupa ce am mancat o supa calda facuta de mama, care mi-a mai incalzit stomacul , dar si sufletul, am rugat-o sa ramana in seara asta cu mine. Sa stea sa povestim , sa ma faca sa mai uit ceea ce aflasem de dimineata. Dar pe la ora 11 , exact cand vroiam sa ne culcam - pentru ca a doua zi , se anunta a fi una destul de dificila pentru mine, datorita faptului ca urma sa incep munca, iar cu siguranta in capul meu nu exista decat Radu si toate clipele care le-am petrecut impreuna dar care nu se vor mai repeta niciodata – a sunat telefonul. Nu vroiam sa raspund, dar pana la urma am ridicat receptorul pentru ca putea fi cineva de la munca, sau vreo urgenta. Dar nu. La capatul celalalt al telefonului era Radu.
-Buna seara ! Te deranjez?
Nu imi venea sa cred ca era chiar el la telefon. Pur si simplu simteam ca e momentul pe care il asteptam cel mai putin. De ce? Pentru ca nu ma simteam pregatita, oricat de dornica eram sa aflu explicatii. Vroiam explicatii, si probabil ca era si cel mai bun moment de a le afla, dar ceva ma oprea. Presimteam ca ceva nu e in regula, si nu imi dadeam seama ce. In momentul acela mi-am adus aminte de scrisoare, si imi parea rau ca nu o citisem. Probabil ca imi scrisese ca avea sa ma sune, si eu nici macar nu stiam ce sa ii zic, ce sa ii raspund.
-Radu? N-am mai putut sa zic nimic altceva. Siroaie de lacrimi au inceput sa imi curga pe obraji si nu puteam sa ma opresc. Il iubeam prea mult. Inima mea nu putea sa accepte ce se intamplase si nu puteam sa incetez sa il mai iubesc, dintr-o data. Era tot ce aveam mai scump pe lume. Era aerul meu. Era tot! Tot ce imi dadea viata, tot ce ma facea sa zambesc, sa rad, sa fiu fericita. Si tot el a fost cel care m-a facut sa ma simt cea mai nenorocita fiinta. Tot el a fost cel care m-a facut sa sufar cel mai mult. Ma durea ceea ce se intamplase si nu realizam ca e adevarat. El chiar a plecat. El chiar nu mai e langa mine.
-Alexa, iarta-ma! Iarta-ma ca te-am facut sa fii asa de nefericita. Iarta-ma ca n-am stiu cat de importanta esti pentru mine. Si stiu ca acum e prea tarziu. Stiu ca e tarziu sa iti spun cat de mult sufar si eu . Dar…
-Radu, cum ai putut? Cat de nenorocit ai putut sa fii! Cum ? Explica-mi cum? De ce ai plecat ca un las? De ce m-ai lasat doua saptamani fara sa stiu de tine, crezand ca ti s-a intamplat ceva rau? Normal ca ti s-a intamplat ceva. S-a intamplat sa ma inseli, sa ma minti, sa ruini tot ce am construit impreuna , sa iti bati joc de sentimentele mele, de dragostea mea. S-a intamplat sa pleci, fara sa imi spui nimic, fara sa imi explici nimic.
-Iarta-am , Alexa. Iarta-ma! Incepuse sa planga si el. Auzeam aceea emotie in vocea lui si simteam ca si el sufera. Dar era prea tarziu. Prea tarziu pentru lacrimi sau pareri de rau. Prea tarziu pentru scuze. Prea tarziu ca sa il mai iert.
-Nu pot sa te iert. Nu pot sa uit cat se mult m-ai ranit. E prea greu…E prea tarziu
-Ai citit scrisoarea? … au urmat cateva clipe de tacere, dupa care m-a intrebat din nou. Ai citit scrisoarea? Nu o citisem, si nici nu imi parea rau. Poate ca nici nu o voi citi. Momentan nu imi doream decat ca timpul sa isi faca simtita prezenta in zilele ce vor urma , si sa incerc sa mai uit de Radu, de noi. Sa incerc sa trec peste. Stiam ca imi va fi foarte greu, dar mai stiam ca sunt o persoana foarte puternica. Asa ca nu i-am raspuns la intrebare. I-am spus doar atat:
-E prea tarziu, si i-am inchis telefonul.
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
-Nu mai am ce sa iti spun. Sti doar ca dupa ce a plecat de aici, el m-a sunat pe mine si a venit pe urma in apartamentul meu. Nu cred ca ar mai fi lucruri de zis. Si daca ar mai fi, nu pot sa ti le zic. Imi pare rau, dar i-am promis.
- Si atunci de ce ai mai venit? Ori imi spui tot, ori mai bine nu imi spuneai nimic. Esti prea crud. Intelege-ma!
-Daca vrei, eu pot sa plec. Ti-am spus ca nu am venit sa te consolez, deja incepuse sa mearga cu pasi repezi catre usa, dar eu nu imi doream asta si l-am strigat.
-Mihai, nu! Nu pleca, te rog. Iarta-ma ca am vorbit asa, dar cum ai vrea sa reactionez cand imi dau seama ca am stat cu un om trei ani jumate si nu am ajuns sa il cunosc nici macar 1 la suta. Cum vrei sa reactionez cand vad ca omul cu care credeam ca o sa-mi petrec restul zilelor, e omul care mi-a facut cel mai mult rau, plecand ca un las si neinfruntand situatia asa cum ar fi trebuit sa faca. Spune-mi unde a plecat! Acum!
-Bine. Iti voi spune doar pentru ca vad ca suferi si ca nu o sa te linistesti pana cand nu ai sa vorbesti cu el. Dar vreau sa imi promiti ca ai sa te gandesti bine ce ai sa faci dupa ce iti voi spune ce a facut Radu dupa ce a plecat de la mine. Nu trebuie sa faci lucrurile la nervi, si intotdeauna trebuie sa te gandesti mult inainte de a face un lucru, pentru ca mai tarziu s-ar putea sa iti para rau.
-Iti promit, i-am spus.Eram foarte nerabdatoare sa imi spuna mai departe ce se intamplase, asa ca i-am spus sa inceapa.
-Asa cum ti-am spus si mai devreme, Radu, mi-a cerut sa ii fac rost de un bilet pana la Cluj. Vroia sa vorbeasca cu sora lui. M-am interesat pe internet si avea un tren chiar in ziua aceea , la ora 2. I-am spus ca i-am facut rost de tren si ca biletul poate sa si-l ia din gara. Mi-a multumit si mi-a cerut un pix si o hartie. Mi-a zis ca vrea sa iti scrie o scrisoarea mai explicita, si m-a rugat sa vin sa ti-o dau cand ma va suna el, cand va crede ca e momentul. A scris scrisoarea si a bagat-o intr-un plic. I-am dat ceva sa manance si la 1 am plecat la gara. Si-a luat bilet si la 2 a plecat catre Cluj. Cand a ajuns la Cluj, m-a sunat si mi-a spus ca o cauta pe sora lui ca sa ii dea niste bani pentru ca el nu avea de gand sa ramana in tara. Vroia sa plece departe. De ce? Nu stiu. Dar imi inchipui ca nu isi mai dorea sa fie aproape de un loc unde nu se mai simtea confortabil. L-am intrebat daca stie unde vrea sa mearga si mi-a spus ca da. Am ramas putin uimit, pentru ca era destul de hotarat si l-am intrebat unde. Anglia, Londra, mi-a spus, dupa care mi-am adus aminte ca un prieten de-al nostru e stabilit acolo si sigur vorbise cu el sa il tina la el pana isi gaseste de lucru, si un loc unde sa stea. I-am spus sa ma mai sune din cand in cand , ca sa stiu ce mai face si mi-a promis ca asa va face. M-a sunat cand a ajuns si mi-a spus ca e bine si ca ma va mai suna peste cateva zile. Ma sunat abia ieri, cand mi-a spus ca e momentul sa vin sa iti spun totul, mai putin unde a plecat, si sa iti dau scrisoarea. Nu am citit-o, din respect pentru Radu, dar poate am gresit spunandu-ti unde este, poate ti-a scris el acolo si vroia sa afli din scrisul lui. Nu stiu…. Eu am vrut doar sa te mai linistesti putin si sa vezi ca poti avea un prieten in mine, mereu. Nu e cum ai crezut tu, mi-a spus Radu ca nu iti placea de mine, de carcterul meu, si probabil credeai ca incerc sa ma dau la tine, sa te cuceresc. Ei bine nu e asa, cu toate ca esti o femeie frumoasa si atragi multi barbati, dar niciodata nu as putea sa imi doresc femeia, prietenului meu. Am o demnitate si nu vreau s-o pierd nicicand.
-Iarta-ma. I-am spus eu fara vlaga. Eram socata. Eram uimita de tot ce imi povestise, si imi dadusem seama ca gresisem enorm cand mi-am facut impresia despre el. Abia acum ajunsesem sa vad ca m-am indepartat de un om, de cand l-am cunoscut, fara sa stiu ca ar putea fi un bun prieten. Dar nu puteam sa ma concentrez la toate astea, pentru ca in capul meu tot Radu era, si nu puteam sa concept ceea ce facuse. Iarta-ma te rog, si iti multumesc.
-N-am ce sa iti iert, pentru ca nu mi-ai gresit cu nimic. Uite scrisoarea. Te rog s-o citesti. Acum eu o sa plec, dar sa ma cauti. Te pot asculta. Stiu ca e important acum pentru tine sa fii singura. Sa iti clarifici gandurile si sa citesti scrisoarea in liniste. Dar daca ai nevoie sa te descarci, nu ezita sa imi dai un telefon. Voi fi mereu acolo cand vei avea nevoie.
Se indrepta cu pasi usori catre usa. L-am lasat sa plece si m-am dus sa incui usa dupa el. M-am inapoiat in sufragerie si am inceput sa plang in hohote. Nu ma mai puteam opri. Dupa ce am simtit ca nu mai am lacrimi si mi se uscase gura iar nasul imi curgea, am luat scrisoarea de pe masa si am mers in dormitor.
Am ramas cu ea in mana si nu stiam ce sa fac. Nu stiam daca sa o deschid sau nu. Nu stiam ce voi simti cand voi citi toate acele randuri mincinoase si pline de scuze , pe care acel om mi le-a scris. Am decis sa nu o deschid, sa o las acolo, pentru ca in momentul ala nu mai vroiam sa am nimic de a face cu acel om, nici macar cu o scrisoare scrisa de el. Eram confuza si plina de ganduri. Cu toate ca soarele batea afara arzator, la mine era intuneric, un intuneric care nu putea fi luminat, un intuneric infricosator si rece. Parca vadeam in fata ochilor spargandu-se acel piedestal pe care il asezasem pe Radu. Il credeam barbatul perfect pentru mine, iubitor si incapabil sa ma insele, sa ma faca sa sufar. Nu puteam intelege cu ce ii gresisem, ce nu facusem bine de a simtit nevoia sa fie cu alta femeie, si de ce a preferat sa fuga in loc sa infrunte situatia.
Am sunat-o pe mama si i-am spus ca vreau sa vina la mine ca sa vorbim. Aveam nevoie sa ma descarc si aveam nevoie de sfaturi. Stiam ca ea poate sa mi le dea si tocmai de aceea am chemat-o. Era mereu langa mine cand aveam nevoie. Am pus scrisoarea pe noptiera si am inceput sa fac putina ordine prin casa, pana ajungea mama.
Trecusera 20 de minute de cand vorbisem cu ea, si auzeam cum bate la usa. Am mers repede sa ii raspund si am sarit in bratele ei, de cum am vazut-o. Ma simteam un copil neputincios si imi trebuia o imbratisare zdravana. Am ramas asa imbratisate vreo 2 minute, dar pentru mine erau ca si 2 secunde. Nu mai vroiam sa ii dau drumul si am inceput sa plang. Mi-a sters lacrimile de pe fata si m-a pupat pe frunte. Emana atata iubire si simteam cum imi strapunge corpul meu. Ma incarca cu foarte multa energie pozitiva si optimism. Ii multumeam in gand pentru aceste lucruri si ma uitam la ea cu o inocenta care nu o mai simtisem inca de cand eram in liceu, o minora rebela.
Nu mi se mai intamplase sa sufar atat de mult pentru un baiat. Si nici nu ma asteptam sa mi se intample asta tocmai cu Radu. Eram distrusa de comportamentul lui si nu puteam sa ii gasesc scuze oricat incercam sa continuu sa cred ca el o facuse dintr-o pura prostie. I-am povestit mamei tot ce se intamplase si m-a ascultat fara sa ma intrerupa. Cu cat inaintam in subiect si in discutie, vedeam pe fata ei o urma de mila, compatimire dar si intelegere. Cat timp i-am povestit totul cu toate detaliile, nici o urma de lacrima nu se ivise pe chipul meu, insa exact in momentul in care am terminat de povestit, siroaie de lacrimi au inceput sa curga din ochii mei. Mama nu a ezitat sa ma stranga la pieptul ei si sa ma incurajeze…
Stiam ca nu se termina lumea la un singur barbat, dar pentru mine el insemna totul.
-Deschide scrisoare si citeste-o! mi-a spus mama, intrerupand un moment de tacere care dura de minute bune.
Postat in Despre mine si despre ce simt eu! | Lasă un comentariu »
De trei zile, ma gandesc daca sa pun scrisoarea la posta, sau nu. De trei zile plang si consum zeci de servetele. De trei zile nu am mai iesit din casa si nu am mai vorbit cu nimeni. Sunt nefericita, trista, suparata, mohorata, melancolica si sufar. Ma doare sufletul. Am incercat sa fac ceva sa nu mai simt acel gol apasator din inima. N-am pofta de mancare, de apa, sau de orice altceva. Stau intinsa in pat si cu ochii pe tavan. Imi aduc aminte de lucruri care acum ma dor. Imi aduc aminte de el, de noi. Imi aduc aminte de dragostea noastra, care s-a prabusit , la fel cum se prabusesc oamenii cand sunt impuscati in inima, la fel ca mine poate, doar ca glontul nu era real, era o inchipuire in cazul meu. Dar m-a strapuns si a reusit sa ma doboare, sa ma faca sa sufar, sa plang . Zilele treceau greu. Iar noptile abia daca dormeam 2 ore. Imi simteam trupul rece, desi in casa erau 23 de grade. Mirosul era inchis, prafuit, urat si trist. Geamul cred ca a inghetat, iar afara nu se oprea ninsoarea. De trei zile ningea, de trei zile vremea se inrautatise. Vant, ger, zapada. Viscolea, dar nu ma interesa. Eram inchisa in casa si nu imi pasa nici macar de propria mea persoana. Era liniste. Atat de liniste incat imi puteam asculta propria respiratie. Nu mai aveam lacrimi, iar gura mi se uscase de tot. Am adormit. Deliram si transpiram foarte mult. Auzeam cuvinte pe care le spuneam eu, dar mi se pareau ca nu se aud de la mine. Batea cineva la usa. Visam, sau poate nu. Am adormit din nou.
M-am trezit a patra zi. Cred ca dormisem ceva vreme. Aveam ochii umflati si ma dureau toate oasele. Aveam corpul cald si o transpiratie rece. Am facut o baie fierbinte si m-am mai relaxat.
Am deschis laptopul sa-mi verific casuta de e-mail, si mi-am facut o cafea. Nu mai aveam de gand sa stau inchisa. Nu imi placea singuratate. Nu reuseam sa ma obisnuiesc cu ea. O uram. Am luat telefonul, dar am vazut ca se descarcase. L-am pus la incarcat si am sunat-o pe mama. Poate ma cautase, dar nu am raspuns si sigur era ingrijorata. La servici nu am mai dat de ceva zile, dar anuntasem ca ma simt rau si nu voi veni pentru ceva timp. Am tresarit. Se auzea din nou cineva batand in usa. Nu vroiam sa raspund, dar m-am gandit ca poate sa fie mama. M-am ridicat de pe scaun si am mers alene pana la usa. M-am uitat pe vizor si am vazut ca nu era ea. Era un prieten de-al lui Radu, poate unul din cei mai buni prienteni ai lui. Il cauta? Nu stia ca plecase de acasa? Nu stia oare, ca ma parasise?Ajungeam sa cred ca e un joc, ca vrea sa ma distruga psihic, si ca nu ii mai pasa de mine. I-am deschis si l-am poftit inauntru. In sufragerie, lucrurile erau aranjate la locul lor, cu toate ca in celelalte camera era dezordine. Cand am intrat in camera mi-au sarit in ochi pozele cu noi doi. Erau puse in asa fel incat, oriunde ma uitam, doar poze cu noi doi vedeam. Am inchis ochii pentru 2 secunde si am respirat adanc.
-Te simti bine? Ma intrebat, Mihai.
-Da, ma simt bine. Am mai tras o gura de aer in plamani dupa ce am terminat propozitia si simteam cum ceva imi stopa respiratia.
-Am venit sa vorbesc ceva important cu tine. Am mai trecut pe aici, dar nu mi-a raspuns nimeni. Cred ca nu erai acasa (mi-am dat seama ca nu visasem cand am auzit batai in usa).
-Ce vrei sa-mi spui? Ce e atat de important? ma uitam cu ochii plini de deznadejde, la el si nu intelegeam ce dorea sa-mi zica. Nu eram foarte buni prieteni. Il cunoscusem acum doi ani, cand mi l-a prezentat Radu, ca fiind un prieten din copilarie. Nu imi inspirase incredere inca din clipa in care il vazusem pentru prima oara, mai ales ca imi daduse impresia ca vroia mai mult de la relatia dintre mine si el, care inca din prima clipa si pana in momentul de fata, a ramas una strict de amicitie si atat. Imi displacea pentru ca aspira la iubita unui prieten bun de-ai lui. Nu i-am spus lui Radu nimic de impresiile mele despre Mihai, pentru ca nu eram suta la suta sigura de intentiile lui si nu vroiam sa isi strice relatia cu el, mai ales din vina mea. Ii spusesem lui Radu ca nu imi place caracterul prietenului lui si ma inteles, nu mi-a cerut explicatii, si asta pentru ca stia ca nu fac lucruri fara a avea macar un motiv pentru a-l face.
Mi-am adunat gandurile si am incercat sa ma concentrez la ceea ce avea sa-mi spuna. Nici de data asta nu imi inspira incredere.
-Nu am venit aici ca sa te compatimesc, sau sa fiu umarul pe care plangi. Stiu ca tu si cu Radu v-ati despartit. Stiu ca el a plecat de acasa. Dar nu, nu de asta am venit.
- Cum poti sa fii atat de ipocrit? i-am raspuns eu nervoasa. Nu puteam sa cred ca el venise defapt sa-mi confirme ca Radu a plecat de tot.
-Linisteste-te! Nu e momentul sa fii nervoasa. Vreau sa vorbim.
-Ce sa vorbim? De unde stii ca Radu a plecat de acasa? Ti-a spus ceva? Unde e? E in oras? L-am cautat si nu l-am gasit de aproape doua saptamani si nu inteleg nimic din ce face.
-Ti-am spus sa te linistesti. Radu nu e in tara.
-Poftim? Cum adica nu e in tara? Atunci unde e?
-A plecat. Nu vrea sa stii nimic de el.
-In momentul asta imi vei spune unde este Radu! Am nevoie sa stiu! Intelege! deja incepusem sa tip si nu ma mai puteam controla. Eram foarte confuza si nici nu imi dadusem seama cand lacrimile isi facusera deja aparitia. Insa continuam sa ma uit in ochii lui si ceva imi spunea ca nu ma minte. I-am spus sa continue ce avea sa-mi spuna.
-Cand a plecat de acasa, m-a sunat pe mine. Era 5 dimineata. Dormeam si eram confuz. Imi spusese ca tocmai a plecat de acasa si ca ti-a lasat o scrisoare. L-am intrebat daca e o gluma proasta, avand in vedere ca voi doi nu ati avut asemenea certuri si ora la care m-a sunat nu era tocmai o ora normala de sunat pe cineva. Dar nu, era foarte serioasa treaba. Ma rugat sa il ajut si sa-I caut un bilet de tren catre Cluj. I-am spus ca il ajut, daca trece pe la mine si imi povesteste ce s-a intamplat. Mi-a spus ca vine intr-o ora. Vroia sa treaca pe la parintii lui si sa le spuna si lor ce avea de gand sa faca. A venit , fara sa intarzie si i-am facut o cafea si am stat de vorba. Mi-a spus ca nu e fericit. Ca simte ca tu nu ii impartasesti aceleasi sentimente pe care le simte pentru tine. Era confuz, si de cateva zile imi spusese ca, cunoscuse o femeie noua. Se simtea atras de ea. Te-a inselat si nu stia cum sa iti spuna. Cand si-a dat seama de greseala facuta, a realizat ca nu poate sa fie cu alta femeie in afara de tine, cu toate ca cealalta ii daruia afectiune si dragoste cum poate tu nu o facusei. Dar cu toate astea, nu ii placea. Nu ii placea sa fie fara tine. Asa ca i-a spus acelei femei ca nu mai vrea sa aiba nimic de a face cu ea. Dupa ce incepuse relatia cu aceea femeie, venea mereu acasa cu un nod in gat, si nu isi dadea seama de ce. Se simtea bine alaturi de ea, dar nu te putea privii in ochi si se simtea vinovat . Nu putea sa iti spuna ce facuse, cu toate ca incercase se mai multe ori. Se simtea murdar si nu putea sa se bucure de sarutarile tale, cum o facea pana sa fie cu cea cu care te-a inselat.
Ma uitam uimita la el si nu puteam sa articulez un cuvant. Abia acum intelegeam ce facuse Radu defapt. Problema nu eram eu, ci el. El, ca si-a dorit sa fie cu alta femei e si i-a placut. El, pentru ca facuse un lucru pe care eu nu puteam nici macar sa il concep, atata timp cat imi spunea ca ma iubeste. El, pentru ca in loc sa imi spuna adevarul, a preferat sa fuga, sa fuga ca un las, ca un om fara valori, fara demnitate. El, pentru ca nu a stiut sa respecte relatia noastra, si n-a stiut sa ma respecte pe mine. El, pentru ca nu era omul pe care il stiam de trei ani si jumatate, cat am stat impreuna. El, pentru ca m-a mintit fara vreo urma de rusine. I-am spus lui Mihai sa continue, cu toate ca ma durea. Imi doream sa stiu totul, pana la capat.
- Asa ca s-a decis sa plece. Nu mai putea sa te priveasca in ochi, nu mai putea sa stea alaturi de tine. Simtea neputiinta atunci cand ii spuneai “Te iubesc” pentru ca o faceai intr-un mod curat, pur, limpede, un mod in care el nu mai putea sa o spuna. Mi-a spus ca noaptea nu mai putea sa doarma la fel. Cand ii era somn si adormea, avea cosmaruri, iar cand nu avea cosmaruri, avea insomnii. Era turmentat si nu stia ce sa faca. Si intr-o dimineata si-a luat pur si simplu lucrurile, ti-a scris un bilet si a plecat.
S-a oprit din povestit, si eu imi doream mai mult. Vroiam sa stiu unde plecase, si daca e in continuare cu aceea femeie. Vroiam sa stiu cine e aceea femeie si vroiam sa il vad in fata ca sa imi spuna chiar el ce facuse. Eram sigura de ceea ce imi doream. Daca pana acum mi-era teama de o conversatie directa , acum eram mai mult decat convinsa ca vroiam sa vorbim fata in fata, cat mai repede.
-De ce te-ai oprit? l-am intrebat, spune mai departe. Te rog.
To be continued…
Postat in Despre mine si despre ce simt eu!, Important | Lasă un comentariu »
“ Mai am un singur dor… Dor de viata, de iubire, de tine , de noi. Un dor nebun de a ma trezi mereu langa tine, de a adormi in fiecare seara pe pieptul tau, de fi din nou impreuna, de a ne iubi. Mi-e greu fara tine, mi-e greu fara dragostea ta, mi-e greu sa spun “te iubesc” altcuiva. Ai plecat. Ai lasat in urma o scrisoare. Trei randuri. “Nu mai pot. Te iubesc. Iarta-ma.” N-am stiut ca nu e o gluma, n-am stiut ca tu erai departe de mine inca dinainte de a pleca din cuibusorul nostru. N-am stiut ca nu te vei mai intoarce si speram sa ma minti, sa ma pacalesti, dar nu m-ai mintit, nu m-ai pacalit, si tu chiar ai plecat. Ai plecat departe de dragostea mea, ai plecat sa cauti altceva, o noua iubire poate, un nou inceput. Vroiai sa o iei de la capat? Vroiai sa iubesti din nou? Ce s-a intamplat? Mi-e greu sa te sun. Mi-e teama de o convorbire directa. Poate doar nu vreau sa iti aud vocea. Poate nu doresc sa simti emotiile pe care le am. Imi doresc niste raspunsuri, vreau sa imi spui de ce ai plecat. Eram atat de fericiti. Tanjeam de mult la o iubire cum am avut-o impreuna cu tine. Doresc sa te pastrez langa mine, dar ma trezesc intr-o dimineata ca ai plecat. Ti-ai luat lucrurile din apartament, mi-ai lasat o scrisoare de adio si dus ai fost. Credeam ca ma minti, credeam ca imi pregatesti o surpriza si dupa ce am vazut ca trec, doua, trei, patru, ….zece zile de cand nu mai stiu nimic de tine, m-am gandit ca e momentul sa stiu ce se intampla defapt. M-am trezit de dimineata. Din nou nu erai langa mine. Mi-am baut cafeaua la masa din bucatarie. Din nou nu erai si tu acolo sorbind cafeau, asa cum faceai deobicei. Sunt nefericita. Inteleg ce inseamna acest sentiment , abia acum, cand nu te mai am langa mine. Vreau sa fac tot posibilul sa fii din nou alaturi de mine, dar nu stiu de unde sau cu ce sa incep. Mi-e teama sa ma gandesc la viitor. Nu vreau un viitor fara tine. Nici nu pot sa mi-l imaginez cu altcineva. Dar trebuie sa fac ceva ca sa te readuc inapoi langa mine. Gandesc cu triste la clipele petrecute impreuna, si mi le amintesc doar pe cele frumoase. Au predominat. N-am putut fi niciodata suparata sau trista alaturi de tine. Nu puteam sa nu zambesc de fiecare data cand te vedeam. Iti stiam fiecare detaliu, fiecare gest, fiecare miscare, fiecare vorba. Te stiam si pe dinafara si pe dinauntru. Iti cunoasteam fiecare particica din trupul tau, si cu fiecare gest ajungeam sa descifrez si fiecare colt al inimii tale. Erai aerul meu. Nu puteam sa respir fara tine. Nu puteam sa gandesc fara sa fii un rol principal in gandurile din capul meu. Nu stiam ce e dragostea cu adevarat pana sa te cunosc. Nu stiam ca a iubi, inseamna de fapt a trai pentru jumatatea ta. A plange, a suferi, a zambi, a te bucura alaturi de ea. Te priveam cu ardoare, o ardoare ce venea din inima, deja furata de tine, o inima care batea de fiecare data cand ma trezeam dimineata cu gandul la tine, si adormeam seara pe pieptul tau. Nu mi-ai cerut niciodata cuvinte mari, nu iti placeau linguselile sau gesturile siropoase. Dar adorai, sa iti spun “Te iubesc”. Adorai sa imi bag mainile in parul tau cand te sarutam. Adorai sa te trezesti dimineata, in privirea mea. Iti vegeam somnul si vedeam cat de frumos esti, cat de natural si totusi atat de interesant pentru mine. Cand deschideai ochii, te priveam zambind si in loc de “Buna Dimineata” ,tu imi spuneai “Te iubesc”. Ajungeam seara acasa, si tu pregateai masa, iti statea bine in sortul rosu, primit in dar de la bunica. Erai haios. Mirosul mancarii era adorabil, iar dragostea cu care o pregateai era infinit de mare.Erai atent la toate detaliile. Fata de masa sa fie aranjata la dunga pe masa. Farfuriile (rosii, de altfel) sa fie aranjate la fix, iar tacamurile exact ca si in cartea de bune maniere. Mancarea delicioasa, iar muzica era mereu diferita. La fel de frumoasa ca de fiecare data. Dar aveai un mod de a o alege, care si pe mine ma uimea . Era in perfecta linie cu mancarea, si vinul rosu. Nu vorbeam nimic la masa. Asta era regula. Doar mancam si ne priveam. Nu avea nici unul voie sa spuna daca ii place sau nu. Trebuia sa ne dam seama doar din priviri si gesturi. Atat. Iar la sfarsit inchideam lumina si povesteam pana adormeam. Dimineata, o luam de la capat. Acelasi miros de cafea din bucatarie , cu care ma trezeai mereu. Acelasi dus caldut , aceeasi muzica buna, acelasi ganduri, aceleasi cuvinte, aceleasi persoane si acelasi “Te iubesc”. Cand te priveam , mereu imi zambeai si ma faceai sa surad si eu. Cand nu te priveam, mereu imi luai fata in mainile tale si ma sarutai cu aceeasi pasiune ca de fiecare data. Nu ma mai saturam sa te iubesc, nu ma mai plictiseam sa te privesc, nu mai imi doream sa curga timpul. Daca timpul s-ar fi oprit, cu siguranta noi doi am fi ramas aceeasi. Aceeasi indragostiti, care nu fac altceva decat sa se iubeasca. Aceleasi persoane care se trezeau de dimineata sorbind cafeau, ascultand muzica si spunand doua vorbe “Te iubesc”. Imi placea sa ma imbrac in ton cu tine, desi tie iti displacea, dar acceptai de dragul meu. Te vedeam cum mustaceai pe la spate, crezand ca nu te vad, iar eu asteptam sa vad ce camasa iti iei pe tine si dupa ce vedeam modelul sau culoarea , ma imbracam si eu. Ai multe haine albastre, te-ai intrebat poate de ce am si eu la fel de multe. Ai multi pantaloni negri, sigur ti-ai dat seama ca si eu la fel. Ai multe cravate, ai vazut ca si eu am esarfe in aceleasi culori. Dar nu mi-ai spus niciodata ca te deranjeaza, nu m-ai intrebat niciodata de ce ma imbrac in aceleasi nuante ca tine, nu te-ai suparat pe mine niciodata. Imi placeai. Ma surprindeai mereu, o plimbare prin parc, un bilet la teatru, sau o pereche de cercei care ti-am spus ca imi plac. Dimineata imi lasai cadourile pe noptiera si tu plecai din camera pana cand ma trezeam. Te intrebam de ce mi le-ai cumparat si tu imi spuneai ca asa ai simtit. Iti multumeam si te inroseai. Te pupam si te emotionai. Ma iubeai, te iubeam. Eram fericita. Dar… ai plecat. Oare ce se intamplase? Ce nu facusem bine? Te-am iubit prea mult, sau poate prea putin? Cine e problema? Eu? Spune-mi ce sa fac ca sa o rezolv. Fac tot. Pentru tine, tot.”
To be continued…
Postat in Despre mine si despre ce simt eu!, enviroment, Important | Lasă un comentariu »
NIci nu stiu daca ar trebui sa existe vreo descriere. Clipul vorbeste de la sine!
FOREVER YOUNG!
Postat in enviroment | Lasă un comentariu »
